Intr-un final, am ajuns si eu la filmul lui Mungiu. L-am vazut la mutiplex-ul (sau movieplex-ul- habar n-am, ca nu prea merg la cinema) din Plaza Romania. Inconjurata de vreo 5 ghertoi despre care nu inteleg de ce au dat banii pe bilet cand puteau sa-i joace la poker mecanic, ca oricum tot aia intelegeau. Si s-ar fi hahait la fel de mult pe cat au facut-o in sala de cinema, la secventele cele mai grele- nu spui care, ca poate voi nu l-ati vazut inca.
In sfarsit, sa trecem peste experienta "sala de cinema". Vreau sa va povestesc, de fapt, ce s-a intamplat dupa ce s-a terminat filmul. Ecranul s-a innegrit dupa ultima secventa, iar eu am ramas statuie vreo 10 secunde. Nu m-am putut misca, nu am putut vorbi. Apoi, m-am uitat in jur. Am vazut scaune visinii cu plus. Mi-am luat vasul de popcorn, recipientul de Coca Cola si m-m indreptat catre scarile rulante din mall. M-am uitat in jur- am vazut Nike, Adidas, Lee Cooper- simbolurile globalizarii capitaliste de care imi place sa fac misto uneori. In spatele meu- oameni intre 20 si 30 de ani. Vorbeau tare, fara teama ca ar putea spune ceva "necorespunzator". Iar pentru mine a fost prima data cand am zambit in fata unei farmacii: m-a facut sa zambesc gandul ca pustii din spatele meu isi pot cumpara acum oricand prezervative si anticonceptionale.
M-am intrebat de ce tac eu de 10 minute si merg ca stafia prin Mall. Si raspunsul m-a pocnit: pentru ca nu-mi vine sa cred cat de norocoasa am fost pentru ca nu mi-am petrecut tineretea in anii 80. In acea perioada in care, daca ne luam dupa film (si n-am absolut nici un motiv sa nu fac asta), pentru o femeie cu o sarcina nedorita, avortul in sine era cea mai mica trauma. Pentru ca avortul era precedat si succedat de traume si umilinte infinit mai mari, toate venite la pachet cu ghinionul de a fi in primele 3-4 transe de decretei (adica sa te fi nascut intre 67 si 70). Eu una asa am "decodificat" filmul lui Mungiu. Film pe care, din scepticism, l-am crezut "overrated" pana sa-l vad. Si pe care acum il cred mai degraba un documentar decat un film artistic. Si care vorbeste cu o incredibila decenta despre o perioada sufocata de obscenitate: a unui sistem gol, condus de minti goale si care a pervertit atatea suflete. Imi venea sa scriu acum ca filmul lui Cristian Mungiu e "obligatoriu" de vazut, dar, din fericire nu mai e nimic obligatoriu. :)
13 comments:
...sensibila? ...daca te-a miscat doar invocarea trecutului, imi explic de ce esti atat de energica in prezent !...probabil din respect pentru viitor si pentru gradina din jurul tau.
O zi buna.
Cand a cazut ceausescu eram in clasa a 4a si mama era super ingrozita ca dintr-a 5a ma trimiteau la cules legume pe camp in Insula Mare a Brailei! Doamne, ce-am pierdut! :)))))
E asa cum zici tu Oana, bine ca n-am trait timpurile alea ca adolescenti/tineri/etc. Dar totusi copilaria in comunism am cam indurat-o. Si e inutil sa-ti povestesc cum era sa-ti faci temele la lumanare sau sa stai la coada la alimentara sau cum pastram ambalajul de la ciocolate.
Dar, am crescut, timpurile sunt altele, acum putem sa ne cumparam si 5 perechi de pantofi pe luna daca vrem, putem sa avortam, putem orice.
Noroc cu toate filmele romanesti din ultimii 2 ani care nu ne lasa sa uitam cum a fost!
Sper sa ajung in seara asta sa-l vad si eu.
Tot pe aceeasi tema a fost si documentarul de pe TVR, Decreteii.
Cumplita trauma pentru femei perioada comunista..
si eu eram oripilata de mall-uri pana mi-am dat seama intr-o zi ca in locul lor puteau fi circurile foamei... e clar care-i raul mai mic...
could I just say, apropo de "putem sa avortam", putem, intr-adevar, dar nu ar trebui sa recurgem la asta ca metoda contraceptiva; atatea femei inca o fac in Romania cu senzatia ca isi reafirma libertate, so saddly wrong...
si eu am mers muta si pierduta dupa film, e genul ala de film, pur si simplu...
Abia astept sa-l vad...
intre timp am vazut filmul. e oribil! a luat premiul pentru ca la Cannes le place sa premieze filme traumatizante.
e genul de film care te face sa te intrebi daca cinematografia face parte din industria entertainment or not.
4,3,2 e o pelicula tragica, nu un film. mai presus de toate mi s-a parut revoltator cum fetele alea au putut sa accepte asa ceva. si ma refer la plata in natura.daca te supui nu faci altceva decat sa perpetuezi asemenea situatii.
o alta chestie: au fost doua elemente ale filmului ramase neterminate - faptul ca blonda a luat cutitul ala din trusa lui bebe si n-a facut nimic cu el. si nici cu buletinul.
@iulia
chiar crezi ca filmul e oribil? repet, filmul, nu senzatia pe care o ai vazandu-l...
Am vazut si eu filmul. Pe langa Decreteii asta mi s-a parut mai cizelat. Dur filmul fara indoiala, nu stiu daca merita premiul cel mare dar daca tot l-a luat, bravos. Filmul nu mi s-a parut nici documentar nici film artistic, desi are ceva din amandoua.
Prietenei nu i-a placut si nici eu nu l-as recomanda, nu pleci binedispus din sala de cinema asta-i clar.
Nemultumit fata de sunetul din film, vocile se aud infundat nu stiu cum. Filmele romanesti, aproape toate au problema asta, vocile se aud slab. Sunetistii ce dracu fac domle?!? Sa le puna actorilor microfon pe ei, cumva, e un detaliu important.
E doar un alt film low budget romanesc filmat in apartament cu o poveste tulburatoare din comunism, putin tabu pt europeni si cum snobismul e la el acasa la decernarile astea, a luat un premiu, cel mare de data aceasta.
culmea: oameni care au avut experiente cu avorturi in perioada respectiva zic ca film e moale. imagineaza-ti!!!!!
eu am vayut surf's up in loc de filmul lui mungiu
daca asta ma face las sau neiubitor de arta accept
dar mi se strange stomacul de fiecare data cand vad filme care arata cum era pe vremea aia
si nu pentru ca am trait prea mult eu personal in comunism (aveam 14 ani la revolutie)
ce pentru ca vedeam cum as fi putut trai daca nu era revolutia...
Încă nu am văzut filmul, dar după descrierea făcută de tine abia aştept să mă cufund într-un scaun... Sper că nu o să plâng la film...
Innocente*: nu stiu daca o sa plangi. Dar de oftat sigur o sa oftezi.
Post a Comment