Friday 27 November 2009

Matematica blestemata: sila plus/minus frica= 10.800 de secunde

"Vă asigur că o să mă uit şi o să vă dau o explicaţie publică. Nu îmi aduc aminte de incident. Sunt destui care mă înjură pe unde mă duc. Probabil că mai eram cu cineva, nu eram singur. Nu ştiu dacă acel copil nu a vorbit urât femeii. Vedem despre ce este vorba. Voi da o explicaţie mâine (...)Nu îmi amintesc de acest incident. Vă asigur că o să mă uit la imagini. Nu-mi dau seama ce a făcut copilul, ce spunea copilul, a înjurat, a spus ceva, a făcut ceva".

Newsflash pentru orice politician: "Maine" nu mai exista. Atunci cand iti fuge terenul electoral de sub picioare, atunci cand iti flutura in fata ochilor un filmulet-bisturiu de procente, tot ce conteaza e reactia ta din secunda AIA. Vrei sa eviti o reactie spontana? Pacat. Tocmai ai avut o reactie spontana! Crezi ca daca iti acoperi ochii cu mana si nu ne mai vezi, nici noi nu te vedem. Wrong again: te vedem. Cum bajbai.

Domnilor politicieni, dumneavoastra ati ales sa fii de partea aia a ecranului. Sau a pupitrului prezidential. Cat ne-ati rugat, cat ne-ati promis, cate functii si contracte ati amanetat ca sa aveti voturile si banii pentru a ajunge acolo? Ati vrut sa fiti vazuti si ati crezut ca o sa puteti arata la nesfarsit numai ce vreti sa se vada din anatomia dumneavoastra fizica si morala. Ati tocmit staffuri si consilieri ca sa va scoata pe sticla numai partile "digerabile". Un mic amanunt v-a scapat: secunda AIA. In care o fraza, o ezitare sau chiar si o tacere spun mai multe despre dumneavoastra decat un catastif de "punctaje" facute de toate echipele de campanie.

Macar in ceea ce priveste politica, stiam si credeam inca dinainte sa ma apuce mania cu Dr House fraza pe care si personajul din serial o repeta obsesiv: "Everybody lies". Explicit sau prin omisiune. Deci, un politician este cam la coada clasamentului de oameni de la care ma astept sa aud un adevar. Dar pe ceva tot mai contez pana si de la politicieni: pe distinctia elementara intre bine si rau. Puteti sa-i spuneti grila a valorilor elementare, puteti sa-i spuneti pur si simplu ratiune, puteti s-o plasati in cortex sau in suflet, unde vreti. Capacitatea de a discerne intre bine si rau a ramas un lux accesibil pana si politicienilor. Ii vad in fiecare zi cum gresesc, dar imi dau seama ca si ei stiu ca gresesc si insista sa comita greseli profitabile pentru ei insisi. Da, asta ii face ipocriti, ticalosi, imbuibati, dar nu-i scoate de pe axa primara a umanitatii.

In seara asta, insa, l-am vazut pe presedintele tarii mele facand tzandari insasi distinctia dintre bine si rau. Nu se afla la nici un seminar de axiologie. Tocmai se uitase la o filmare in care pumnul sau parea ca se indreapta catre obrazul unui copil. Va marturisesc ce ma asteptam sa urmeze: sa strige "E FALS!". Sa urle: "Asta e regia sistemului ticalosit al mogulilor!". Sa ii tranteasca lui Dumitrescu vreun "gaozarule" sau "tiganule imputit!". As fi inteles asta. Chestiune de temperament deja predictibil. A facut-o peste trei ore, de la sediul de campanie, supravegheat atent de staff. Prea tarziu. Cam cu 10.800 de secunde prea tarziu. Atata trecuse de la secunda in care putea sa dea cu filmuletul sau cu Dumitrescu de pamant. In toate aceste 10.800 de secunde, Traian Basescu dizolvase distinctia asta cu care va tot plictisesc: BINE/ RAU. In secunda in care a inceput sa caute circumstante atenuante, a dat cu ea de pamant si a facut-o zob. Pentru ca din ceea ce Basescu NU a spus, din ceea ce pe Basescu NU l-a revoltat, am inteles ca, macar in acel moment, domnul presedinte si-a pierdut busola intima care ii arata oricarui om unde e binele si unde e raul. Iar un om care poate sa mai caute, din pozitia de candidat la inca un mandat de presedinte o justificare, oricare ar fi ea, pentru un pumn stalcit de obrazul unui copil, va putea, oricand, sa caute o justificare pentru ORICE. Monstruozitatea, violenta, absurdul, abuzul, crima devin notiuni golite de sens daca dispare simtul diferentei elementare intre bine si rau. Orice molecula de moralitate ajunge sa fie o particula pierduta intr-un haos brownian in care dreptatea, adevarul, corectitudinea se fac si ele tzandari si se descompun pentru ca toate isi au originea in acelasi loc: in puterea de a face distinctia banala intre bine si rau, cu o secunda inainte de a fi prea tarziu.

Prima mea reactie la reactia domnului Basescu a fost una primara: frica. In secundele urmatoare mi s-a facut rau fizic. Pana ieri, refuzam sa fac o alegere intre doua sisteme de care imi era pur si simplu SILA. Joc matematic cu suma nula. Frica nu o luasem, insa, in calcul. Iar cand unul dintre termenii unei ecuatii se schimba, rezultatul se modifica si el.

Monday 16 November 2009

Muzica frumoasa pentru vremuri SIFI

O stie cam toata lumea cred. Nu stiu, insa, cati o stiati in varianta asta. Eu cred ca asa e ”as good as it gets” :)

Zolotoe Kol'tso-muzica ruseasca
Asculta mai multe audio Muzica

Wednesday 11 November 2009

Bun venit in viata! Pregateste-te pentru primul pumn!

E simplu, ca intr-un grafic matematic: traiectoria fiecarei vieti e o rezultanta a lucrurilor pe care le alegem si a celor care sunt alese pentru noi. Mintile luminate (multe dintre ele cu lanterna) au decis ca de la 14 ani avem discernamant, deci responsabilitatea alegerilor noastre. Nimeni nu ne-a dat, insa, un manual de instructiuni ca sa putem gestiona ceea ce nu putem alege- de exemplu, parintii. Eu ma numar printre norocosii care simt nevoia sa faca o plecaciune atunci cand ii vad pe ai mei. Nu sunt perfecti, dar cand am plecat de acasa, la 18 ani, imi pusesera in bagaj cam tot ce imi trebuia pentru a face alegeri corecte. Exista, insa, oameni ar fi avut nevoie de acel manual de instructiuni pentru parinti chiar din prima zi de viata. Le puteti vedea povestile aici:
http://yourwebsitestory.wordpress.com/

Apoi, va puteti aminti ce v-au pus voua in "valiza" parintii. V-a folosit la ceva sau a fost doar o povara in plus de carat prin viata?

Saturday 7 November 2009

Viitorul suna amar. Iar gunoiul are multe forme

E 2:26 dimineata, ascult BUG Mafia ("N-ai fost acolo") si inca ezit sa scriu postul asta. Ezit din doua motive: mai intai, pentru ca aia care nu vor sa-l priceapa vor pretinde de la bun inceput ca n-au inteles ce vreau sa spun. Apoi, pentru ca as putea sa dau senzatia ca ma victimizez. Si totusi, pentru oamenii care vor si pot sa inteleaga si pentru cei care vor si pot sa ma creada ca am trecut in catastiful de credo-uri dupa care functionez versul "Daca ne luam un pumn in bot nu tipam dupa mama", imi mai aprind o tigara si va enumar lucrurile de care am obosit sa fac abstractie si sa ma prefac ca nu exista. N-o sa pot sa ma obisnuiesc niciodata cu ele, am invatat sa le inventariez si intr-un final glorios m-au adus in starea in care o sa vreau sa vad extrem de putini oameni in perioada care urmeaza (nedefinita):
- Orice intrebare as pune, orice articol as scrie, intotdeauna va exista cineva care va pretinde ca dusmanul lui se afla "in spate". Ca m-a platit. Sau m-a convins. Sau m-a obligat. Cand, ziua urmatoare, intrebarea sau articolul vor fi indreptate in directia dusmanului, se aplica fraza nr 1 in sens contrar.
- Intotdeauna reactia majoritara la ce fac, spun sau scriu va fi "imi place Oana Dobre/ Nu-mi place Oana Dobre". Extrem de putini vor avea creierii sau bunul-simt sa-si dea seama ca miza mea profesionala nu e sa fiu placuta, ci sa-mi fac meseria. Asa cum pot si atat cat stiu. Si mai putini vor pricepe sau recunoaste ca atunci cand meseria e printre putinele lucruri care nu te-au tradat in viata asta, mai degraba te auto-dizolvi decat s-o tradezi tu. Cand ai intrat in presa cu gandul sa ramai aici cateva zeci de ani, eu imi pun capul jos ca "it's the only way to go".
- Voi plati mereu pretul pentru doamnele si/sau domnisoarele care vad in legitimatia de presa un pasaport catre bunastarea din jurul patului vreunui politician sau alt gen de om puternic ori celebru. Daca niste oameni indraznesc sa-si asume public prietenia cu mine, vor fi bombardati de aluzii scarbos de smechere. Daca eu indraznesc sa zambesc cuiva peste o masa pe care se afla doua cesti de cafea, categoric am o agenda ascunsa. Pentru ca, asa cum ne-au invatat pe noi manualul de meschinarie si jurnalismul de mahala, de ce sa lasam adevarul sa stea in calea unei povesti bune? Cu atat mai mult cu cat am refuzat constant si bine simtit sa-mi flutur sentimentele si genele in public extins.
- Nu conteaza cate carti am citit. Nu conteaza cate lucruri am vrut sa vad de aproape. Cu atat mai putin conteaza sutele de ore de teren prin zone pe care altii nici la televizor nu suporta sa le vada. Intotdeauna va exista cineva care sa se intrebe "cu cine s-o fi culcat asta ca sa ajunga acolo?". Si intotdeauna se vor gasi multi in jurul lui care sa-i dea raspunsul. Fara pic de adevar in el, dar spun cu vocea plina de aroganta certitudinii. Daca reusesc si sa-mi faca rau cu vorbele mestecate si pasate din gura in gura pana cand ajung un bol alimentar expirat si imputit, nu va avea nimeni o tresarire de constiinta. In lumea pe care ei n-o pot vedea decat infecta, pentru ca nu pot supravietui in ea decat fiind infecti, bolul ala alimentar e un bonus- desertul dupa o masa in care si-au savurat propriile dejectii.
- Putini oameni vor fi dispusi sa creada ca, dupa 10 ani in meseria asta, am reusit sa nu ma contaminez de mizeriile anterior mentionate. In mod deloc intamplator, ei sunt oamenii pe care o sa-i vreau sa vad si sa-i aud intr-un viitor incert de lung. Ei sunt aceia care pot si vor sa inteleaga ce vreau sa spun cu melodia asta:

Tuesday 3 November 2009

Imagine...

Daca ati fi gripa porcina, oare cum v-ati simti in CSAT?