S-ar putea sa fie si asta o stire mai veche, dar eu acum am primit-o pe mail. So, bottom line:
'...If Google had a black screen, taking in account the huge number of page views, according to calculations,750 mega watts/hour per year would be saved. In response Google created a black version of its search engine, called Blackle,with the exact same functions as the white version, but obviously with lower energy consumption:
http://www.blackle. com'
Am verificat si functioneaza. Arata ciudat, dar functioneaza.
Saturday 29 September 2007
Zara e blogger
Tocmai am descoperit ca Ovidiu Zara, fostul meu coleg de la Curentul si destinatarul celebrei insulte prezidentiale "gaozar" si-a facut blog. As fi vrut sa-i urez bun venit si pe blogul lui, dar se pare ca nu a activat optiunea pentru comentarii. Oricum, sa fie intr-un ceas bun! :)
Friday 28 September 2007
Profet pe blogul lui
De la Piticu aflu o super stire: Mahmoud Ahmadinejad are blog. Trilingv: araba, engleza, franceza. De fapt, s-ar putea sa fie cvadri-lingv, ca mai vad niste caractere ciudate pe acolo, dar nu ma pronunt, pentru ca nu ma pricep. In sfarsit, scurt pe doi, Axa Raului a penetrat blogosfera! Dincolo de gluma, am o vaga banuiala ca ziaristii romani se vor lovi din ce in ce mai des de numele imposibil al iranianului-sef. Pentru ca Axele au din cand in cand prostul obicei sa se intersecteze. Si daca ziarele de azi au dreptate (mai ales Ziua), punctul de intersectie s-ar putea sa fie la Kogalniceanu.
Leapsa de la Adrian Nastase
Adrian Nastase imi intoarce leapsa: dupa ce si-a postat desktopul la solicitarea subsemnatei, ma provoaca sa spun ce as schimba eu in administratia locala. Leapsa a plecat, de fapt, de la Andrei Crivat, care i-a dat-o lui Nastase, care mi-a trimis-o si mie. Dar sa raspund.
Pe fond, habar n-am, pentru ca nu ma pricep la administratie locala mai mult decat la nivelul de cultura generala si de minima documentare jurnalistica. Ceea ce ma face sa cred ca tocmai asta ar trebui sa fie prima schimbare: sa fie lasata pe seama celor care se pricep la ea. Adica, out cu politrucii, out cu micii functionari care se vor simti obligati fata de partidul care i-a cococat acolo pana la moarte (sau pana cand primesc o oferta mai buna de la alt partid), out cu cei care inteleg prin studii de fezabilitate, de exemplu, doar inca o modalitate de a-si finanta partidul. Vreau sa vad acolo oameni care chiar stiu ce vorbesc si ce fac. Vreau cam multe, asa-i? :)
Ummm, chiar: cum ar fi ca functia de primar sa fie castigata prin concurs? Macar doua-trei sezoane electorale de acum incolo, pana ne mai revenim.
On a second thought: astia ar fi in stare sa manareasca pana si licitatia pentru foile de examen! :)
Pe fond, habar n-am, pentru ca nu ma pricep la administratie locala mai mult decat la nivelul de cultura generala si de minima documentare jurnalistica. Ceea ce ma face sa cred ca tocmai asta ar trebui sa fie prima schimbare: sa fie lasata pe seama celor care se pricep la ea. Adica, out cu politrucii, out cu micii functionari care se vor simti obligati fata de partidul care i-a cococat acolo pana la moarte (sau pana cand primesc o oferta mai buna de la alt partid), out cu cei care inteleg prin studii de fezabilitate, de exemplu, doar inca o modalitate de a-si finanta partidul. Vreau sa vad acolo oameni care chiar stiu ce vorbesc si ce fac. Vreau cam multe, asa-i? :)
Ummm, chiar: cum ar fi ca functia de primar sa fie castigata prin concurs? Macar doua-trei sezoane electorale de acum incolo, pana ne mai revenim.
On a second thought: astia ar fi in stare sa manareasca pana si licitatia pentru foile de examen! :)
Bravo, Antena 3!
Ca dupa stirile serioase despre procurori, moguli, politicieni si dezastre baga si cate o stire(micuta, de max 30 de secunde) de la Saptamanile Modei din diverse locuri. Tocmai ma uitam la o stire despre Saptamana Modei de la Milano si-i ghiceam entuziasmul Mariei sub mina sobra de prezentatoare! :)
A, si nici macar nu ma simt superficiala pentru ca am scris asta. Eu cred ca moda, adevarata moda, este unul dintre reperele culturale importante. Defineste estetic o epoca si uneori e mai mult de atat- de exemplu, fusta mini a lui Mary Quant a fost un semnal important pentru feminismul anilor '70. Mi-as dori foarte mult sa vad o emisiune despre moda in adevaratul sens al cuvantului. Pentru ca poate asa am avea o sansa de a scapa de LV-urile din musama din trolee, de sclipiciuri si de pseudo- style-iconuri!
A, si nici macar nu ma simt superficiala pentru ca am scris asta. Eu cred ca moda, adevarata moda, este unul dintre reperele culturale importante. Defineste estetic o epoca si uneori e mai mult de atat- de exemplu, fusta mini a lui Mary Quant a fost un semnal important pentru feminismul anilor '70. Mi-as dori foarte mult sa vad o emisiune despre moda in adevaratul sens al cuvantului. Pentru ca poate asa am avea o sansa de a scapa de LV-urile din musama din trolee, de sclipiciuri si de pseudo- style-iconuri!
Wednesday 26 September 2007
O replica memorabila
Ieri am cunoscut o persoana speciala. A insemnat ceva in istoria anticomunismului din tara asta (si prin asta vreau sa spun ca a trecut prin toate suferintele disindentei adevarate), a fost in strada la Revolutie, iar acum traieste modest. Foarte modest. Are pensie recorelata cu pragul minim. Cand am intrebat de ce nu a cerut sa i se recoreleze corect stiti ce mi-a raspuns? "Eu nu o sa cer nimic tarii mele. Si tot ce am facut, tot ce am suferit a fost darul meu pentru ea. Cum o sa cer o rasplata pentru cadoul pe care l-am facut? Ar fi meschin..."
Veti afla in curand despre cine este vorba.
Veti afla in curand despre cine este vorba.
Monday 24 September 2007
Dude! (sau definitia prostiei absolute)
1. Te guduri pe langa colegi cata vreme te ignora politicos. Folosesti diminutive si tot tacamul.
2. Faci o poanta de prost gust si insinuezi tampenii despre colegii pe langa care te gudurai.
3. Cand ti se raspunde cu aceeasi moneda, treci la urmatoarele arme ale prostului: injuriile, fractiunile de adevar si calomniile.
4. In timp ce te lauzi ca esti un ziarist atat de bun incat este de mirare ca nu te cauta aia de la Pulitzer, inghiti patru intoxicari pe nemestecate. Una dupa alta. Le publici desi cel putin unul dintre cei despre care scrii ti-a infirmat explicit ca stirea ar fi adevarata.
5. Cand povestea explodeaza si devine public cum ai inghitit "dudele", te arunci cu capul inainte si, inca o data, acuzi primul om care iti vine in minte. Bineinteles, fara sa verifici, ca doar tu ai fler mai ceva decat aia cu Watergate. Si, bineinteles, adversarii tai sunt aia ratati.
6. Cand ti-o mai iei o data in freza, iar razbunarea ta meschina nu convinge pe nimeni, solutia este evidenta: dai "delete" la toata povestea. Si implori lumea sa nu mai aminteasca de scandal.
P.S. Nu te obosi sa cauti vreun link catre tine pe aici. N-ai sa vezi. Si n-ai decat sa comentezi pe unde doresti, mai putin aici. In schimb, iti ofer un premiu de consolare: patru dude. Ca-n reclama de la L'Oreal: pentru ca meriti.
2. Faci o poanta de prost gust si insinuezi tampenii despre colegii pe langa care te gudurai.
3. Cand ti se raspunde cu aceeasi moneda, treci la urmatoarele arme ale prostului: injuriile, fractiunile de adevar si calomniile.
4. In timp ce te lauzi ca esti un ziarist atat de bun incat este de mirare ca nu te cauta aia de la Pulitzer, inghiti patru intoxicari pe nemestecate. Una dupa alta. Le publici desi cel putin unul dintre cei despre care scrii ti-a infirmat explicit ca stirea ar fi adevarata.
5. Cand povestea explodeaza si devine public cum ai inghitit "dudele", te arunci cu capul inainte si, inca o data, acuzi primul om care iti vine in minte. Bineinteles, fara sa verifici, ca doar tu ai fler mai ceva decat aia cu Watergate. Si, bineinteles, adversarii tai sunt aia ratati.
6. Cand ti-o mai iei o data in freza, iar razbunarea ta meschina nu convinge pe nimeni, solutia este evidenta: dai "delete" la toata povestea. Si implori lumea sa nu mai aminteasca de scandal.
P.S. Nu te obosi sa cauti vreun link catre tine pe aici. N-ai sa vezi. Si n-ai decat sa comentezi pe unde doresti, mai putin aici. In schimb, iti ofer un premiu de consolare: patru dude. Ca-n reclama de la L'Oreal: pentru ca meriti.
Sunday 23 September 2007
Ma intreb si va intreb si pe voi...
Picture this: familie romaneasca, compusa din mama, tata si 12 copii. Varsta copiilor- de la 1 la 16 ani. Parintii, din motive religioase, refuza contraceptia si nici nu vor sa auda de intreruperea sarcinii. Locuiesc in 50 de metri patrati. Apartament cu 3 camere, confort doi. Salariul tatalui- 800 de lei. Mama- casnica, de fapt truditoare full time la cei 12 copii. Intretinerea iarna- 14 milioane. Sursa principala de venit: filmari pentru companii de productie de filme si emisiuni. Pentru filmari, copiii lipsesc frecvent de la scoala. Mananca pe apucate. Pentru ca filmarile tin si pana la 12 noaptea, dorm prin taxiuri.
Answer this: ce atitudine ar fi avut un stat occidental fata de copiii astia? Dar fata de parintii lor?
Later edit, ca uitasem: Expresia tatalui cand afla in direct la tv ca fiii si fiicele lui vor sa se faca atunci cand vor fi mari fotbalisti si actrite (si nici prin cap nu le trece sa se apuce de ceva conex religiei sau preotiei)- priceless.
Answer this: ce atitudine ar fi avut un stat occidental fata de copiii astia? Dar fata de parintii lor?
Later edit, ca uitasem: Expresia tatalui cand afla in direct la tv ca fiii si fiicele lui vor sa se faca atunci cand vor fi mari fotbalisti si actrite (si nici prin cap nu le trece sa se apuce de ceva conex religiei sau preotiei)- priceless.
Friday 21 September 2007
Djuvara si generatia "messenger"
Aseara l-am vazut pe Neagu Djuvara la 100%. Omul are 91 de ani. Dap, nu faceti ochii mari, e nascut in 1916. A citit biblioteci. A vazut cate nu am vedea noi in trei vieti: doua razboaie mondiale, civilizatia interbelica, furia comunista, revolutia si reforma lui Iliescu. Sa fi fost in locul lui, poate, la un moment dat, noi am fi fost tentati sa zicem: "gata, ma multumesc cu cate am aflat in 91 de ani. Ce naiba sa-mi mai incarc memoria cu prostii"? Ei bine, oameni buni, Neagu Djuvara stie cine este Britney Spears! Acum nu bag mana in foc ca a si ascultat vreo melodie de-a ei, dar stie ca e cantareata! Si e preocupat de renuntarea la diacritice pe tastaturile de PC! Parea destul de ancorat si in realitatea "generatiei YM". Ei bine, oameni buni, cat de antrenata sa iti fie mintea, cat de treaza curiozitatea, cat de mare pofta de viata incat sa mai acumulezi cunostinte din astea la, repet, NOUAZECI SI UNU de ani?! Si de ce oamenii de felul asta nu capata plecaciuni publice decat de-abia dupa ce ei pleaca sa cerceteze si ce e "dincolo"?
Wanted
In ultima vreme, am constatat ca, in afara de celebra ciocolata Mocca, exista si alte lucruri extrem de greu de gasit in Romania. Cum ar fi:
1. Adidasi simpli, clasici, in care sa poti merge usor. Eventual alb cu negru. I-am gasit azi, dupa un maraton de cateva luni printre rozuri, beculete, argintiuri, auriuri, sclipiciosenii si calapoade pe care poti merge doar daca esti masochist. Foarte masochist.
2. Filmul Live from Baghdad. Nu-i de gasit nici pentru cetatenii onesti, care se duc la Media Galaxy sau Diverta, nici pentru "spaimele Gramofonului", care se bazeaza pe torrente si odc-uri. Pur si simplu filmul asta nu e de gasit in Romania. Noroc ca l-a dat Pro Cinema-ul in primavara si asa am putut sa-l revad si eu.
3. Hanorace fara auriu, argintiu, logo-uri mari sau inscriptii cretine gen "RICH", "PINK" (pe un hanorac verde) sau "SEXY". Pentru un hanorac simplu, civilizat, in culori normale (alb, negru, rosu) trebuie fie sa dai peste 2 milioane (come on! e doar un hanorac) fie sa cauti in alta parte. Cum ar fi la Budapesta.
1. Adidasi simpli, clasici, in care sa poti merge usor. Eventual alb cu negru. I-am gasit azi, dupa un maraton de cateva luni printre rozuri, beculete, argintiuri, auriuri, sclipiciosenii si calapoade pe care poti merge doar daca esti masochist. Foarte masochist.
2. Filmul Live from Baghdad. Nu-i de gasit nici pentru cetatenii onesti, care se duc la Media Galaxy sau Diverta, nici pentru "spaimele Gramofonului", care se bazeaza pe torrente si odc-uri. Pur si simplu filmul asta nu e de gasit in Romania. Noroc ca l-a dat Pro Cinema-ul in primavara si asa am putut sa-l revad si eu.
3. Hanorace fara auriu, argintiu, logo-uri mari sau inscriptii cretine gen "RICH", "PINK" (pe un hanorac verde) sau "SEXY". Pentru un hanorac simplu, civilizat, in culori normale (alb, negru, rosu) trebuie fie sa dai peste 2 milioane (come on! e doar un hanorac) fie sa cauti in alta parte. Cum ar fi la Budapesta.
Wednesday 19 September 2007
This is nice!
Nu stiu daca "vinovatii" sunt "shoes du jour" sau altceva, dar tocmai am descoperit un articol dragut despre blogul meu pe site-ul petocuri.ro. Multumesc frumos!
Cum m-a amutit 432
Intr-un final, am ajuns si eu la filmul lui Mungiu. L-am vazut la mutiplex-ul (sau movieplex-ul- habar n-am, ca nu prea merg la cinema) din Plaza Romania. Inconjurata de vreo 5 ghertoi despre care nu inteleg de ce au dat banii pe bilet cand puteau sa-i joace la poker mecanic, ca oricum tot aia intelegeau. Si s-ar fi hahait la fel de mult pe cat au facut-o in sala de cinema, la secventele cele mai grele- nu spui care, ca poate voi nu l-ati vazut inca.
In sfarsit, sa trecem peste experienta "sala de cinema". Vreau sa va povestesc, de fapt, ce s-a intamplat dupa ce s-a terminat filmul. Ecranul s-a innegrit dupa ultima secventa, iar eu am ramas statuie vreo 10 secunde. Nu m-am putut misca, nu am putut vorbi. Apoi, m-am uitat in jur. Am vazut scaune visinii cu plus. Mi-am luat vasul de popcorn, recipientul de Coca Cola si m-m indreptat catre scarile rulante din mall. M-am uitat in jur- am vazut Nike, Adidas, Lee Cooper- simbolurile globalizarii capitaliste de care imi place sa fac misto uneori. In spatele meu- oameni intre 20 si 30 de ani. Vorbeau tare, fara teama ca ar putea spune ceva "necorespunzator". Iar pentru mine a fost prima data cand am zambit in fata unei farmacii: m-a facut sa zambesc gandul ca pustii din spatele meu isi pot cumpara acum oricand prezervative si anticonceptionale.
M-am intrebat de ce tac eu de 10 minute si merg ca stafia prin Mall. Si raspunsul m-a pocnit: pentru ca nu-mi vine sa cred cat de norocoasa am fost pentru ca nu mi-am petrecut tineretea in anii 80. In acea perioada in care, daca ne luam dupa film (si n-am absolut nici un motiv sa nu fac asta), pentru o femeie cu o sarcina nedorita, avortul in sine era cea mai mica trauma. Pentru ca avortul era precedat si succedat de traume si umilinte infinit mai mari, toate venite la pachet cu ghinionul de a fi in primele 3-4 transe de decretei (adica sa te fi nascut intre 67 si 70). Eu una asa am "decodificat" filmul lui Mungiu. Film pe care, din scepticism, l-am crezut "overrated" pana sa-l vad. Si pe care acum il cred mai degraba un documentar decat un film artistic. Si care vorbeste cu o incredibila decenta despre o perioada sufocata de obscenitate: a unui sistem gol, condus de minti goale si care a pervertit atatea suflete. Imi venea sa scriu acum ca filmul lui Cristian Mungiu e "obligatoriu" de vazut, dar, din fericire nu mai e nimic obligatoriu. :)
In sfarsit, sa trecem peste experienta "sala de cinema". Vreau sa va povestesc, de fapt, ce s-a intamplat dupa ce s-a terminat filmul. Ecranul s-a innegrit dupa ultima secventa, iar eu am ramas statuie vreo 10 secunde. Nu m-am putut misca, nu am putut vorbi. Apoi, m-am uitat in jur. Am vazut scaune visinii cu plus. Mi-am luat vasul de popcorn, recipientul de Coca Cola si m-m indreptat catre scarile rulante din mall. M-am uitat in jur- am vazut Nike, Adidas, Lee Cooper- simbolurile globalizarii capitaliste de care imi place sa fac misto uneori. In spatele meu- oameni intre 20 si 30 de ani. Vorbeau tare, fara teama ca ar putea spune ceva "necorespunzator". Iar pentru mine a fost prima data cand am zambit in fata unei farmacii: m-a facut sa zambesc gandul ca pustii din spatele meu isi pot cumpara acum oricand prezervative si anticonceptionale.
M-am intrebat de ce tac eu de 10 minute si merg ca stafia prin Mall. Si raspunsul m-a pocnit: pentru ca nu-mi vine sa cred cat de norocoasa am fost pentru ca nu mi-am petrecut tineretea in anii 80. In acea perioada in care, daca ne luam dupa film (si n-am absolut nici un motiv sa nu fac asta), pentru o femeie cu o sarcina nedorita, avortul in sine era cea mai mica trauma. Pentru ca avortul era precedat si succedat de traume si umilinte infinit mai mari, toate venite la pachet cu ghinionul de a fi in primele 3-4 transe de decretei (adica sa te fi nascut intre 67 si 70). Eu una asa am "decodificat" filmul lui Mungiu. Film pe care, din scepticism, l-am crezut "overrated" pana sa-l vad. Si pe care acum il cred mai degraba un documentar decat un film artistic. Si care vorbeste cu o incredibila decenta despre o perioada sufocata de obscenitate: a unui sistem gol, condus de minti goale si care a pervertit atatea suflete. Imi venea sa scriu acum ca filmul lui Cristian Mungiu e "obligatoriu" de vazut, dar, din fericire nu mai e nimic obligatoriu. :)
Monday 17 September 2007
Cristoiu, Bobby Ewing si France Presse
Oameni buni, frati romani, azi e o zi pseudo-storica: Romantica TV incearca sa resusciteze o legenda: serialul Dallas. Cred ca e de domeniul evidentei ca Dallasul nu va mai fi niciodata un fenomen in Romania: acum avem alte obsesii cinematografice. E greu dupa ce te pretinzi femeie sofisticata pentru ca ai vazut Sex and The City sa te mai declari fascinata de Sue Ellen. Si e greu ca dupa ce ai facut cunostinta cu Prison Break sa te mai intorci la pungasul de JR Ewing.
Un fenomen face istorie o singura data. Iar Dallasul a facut istorie acum 15 ani. Evenimentul zilei i-a dedicat o editie speciala, Cristoiu a scris un editorial despre Bobby Ewing (sub semnatura John Krystoyoo) iar France Presse recomanda strainilor sa se duca sa-si cumpere benzina in timpul orelor de difuzare a serialului, pentru ca atunci nu erau cozi. Daca nu ma credeti, priviti imaginile astea, gasite de Liviu Iolu in arhiva EVZ. Editorialul lui Cristoiu e chiar de-men-ti-al!
Un fenomen face istorie o singura data. Iar Dallasul a facut istorie acum 15 ani. Evenimentul zilei i-a dedicat o editie speciala, Cristoiu a scris un editorial despre Bobby Ewing (sub semnatura John Krystoyoo) iar France Presse recomanda strainilor sa se duca sa-si cumpere benzina in timpul orelor de difuzare a serialului, pentru ca atunci nu erau cozi. Daca nu ma credeti, priviti imaginile astea, gasite de Liviu Iolu in arhiva EVZ. Editorialul lui Cristoiu e chiar de-men-ti-al!
Saturday 15 September 2007
Ziceti drept
Sunt eu prea obosita la 3:30 AM sau reclama asta e dovada ca poti sa faci reclama la o carte despre fiscalitate pe modelul italianului aluia cu "inele
A, si foarte tare faza cu "schimbarea legii- bucuria Garzii Financiare! Fara aluzii!" :))) Eu nu fac aluzii, o zic pe aia dreapta: schimbati-va strategia, you morons! Ca e putin probabil ca targetul vostru de contabili sa fie fascinati de reclame tabloide si isterice!
Thursday 13 September 2007
Breaking News
Azi m-am despartit, oficial, de Realitatea Tv. A fost o despartire frumoasa, care va fi urmata de o relatie cat se poate de prietenoasa. Tot azi, m-am intors la EVZ. Unde simt ca este locul meu in acest moment.
Wednesday 12 September 2007
Diferenta
Asa arata Vaticanul in ziua in care a fost ales Papa Benedict XVI. In seara asta, la Patriarhie au fost cel mult 150 de oameni. Majoritatea covarsitoare- clerici care asteptau scorul final. Mireni am vazut cel mult 20, printre care Printul Paul, consoarta lui si solista de muzica populara Elena Merisoreanu. A, sa nu uit, au mai fost si vreo 7-8 sepepisti si vreo 30 de ziaristi. Cam atatia oameni au auvut curiozitatea sau obligatia sa-l intampine "live" pe noul Patriarh. Asta in tara in care Biserica este institutia de pe primul loc in sondajele despre institutiile in care oamenii spun ca au incredere.
Tuesday 11 September 2007
9/11- ziua in care pana si ziaristii au tacut
11 septembrie 2001. Dupa amiaza, in jurul orei 16:00. Eram in Senat, lucram la ziarul Curentul si cautam "dosuri"- foi A 4 cu proiecte de legi scrise doar pe fata, verso-ul fiind perfect utilizatbil pentru a scrie o stire pe el. Ma invarteam printre cei 10-15 ziaristi care mai ramasesera la Sala Omnia pentru a-si scrie stirea si a o trimite pe fax in redactie. Ma suna tata. "Hei, ai vazut, a intrat un avion in World Trade Center". "In care, asta de la Sofitel"?- il intreb absolut buimaca. "Nu, in ala din New York".
Ma ridic, intru in camaruta cu singurul televizor disponibil pentru ziaristi. Il deschid. Vazandu-ma agitata, o parte dintre colegi au intrat si ei. Tocmai la timp pentru a prinde live pe CNN imaginea incredibila a celui de-al doilea avion care intra in turn, in timp ce primul fumega. Eram deja toti ziaristii in camaruta aia. Zece minute nu s-au mai auzit decat zgomotele succesive ale brichetelor de la care se aprindeau tigari una dupa cealalta. Oameni care traiau cu polemica in sange deodata nu mai aveau nimic de spus. Tacerea a fost sparta de un fel de vuiet comun, care nici nu stiu daca ne-a iesit din laringe sau din piept: primul turn se prabusea. S-au mai aprins niste tigari. Apoi, au inceput telefoanele din redactii.
Pe strada se auzeau deja sirene. Sefii din ziare incepusera redistribuirea pentru a acoperi evenimentul. Eu am vrut sa merg la ambasada SUA. Cladirea era inconjurata de masini de jandarmi, de oameni de la antitero si de la fiecare serviciu si departament de securitate pe care politicienii l-au inventat vreodata in Romania. Pe trotuarul de vizavi, cateva zeci de oameni. O femeie plangea cu hohote. Fiul ei era in New York si nu avea cum sa dea de el. A stat cu noi vreun sfert de ora, plangand continuu. Ei, nu o sa uit niciodata expresia doamnei aceleia in momentul in care cineva a anuntat-o ca a primit un e-mail de la baiatul ei. Inca o data, nici unul dintre ziaristii de acolo nu a mai avut nimic de spus. Nimeni nu i-a mai putut adresa o intrebare, desi femeia era acolo si probabil si-ar fi strigat fericirea pe cate camere de luat vederi am fi vrut noi.
De atunci au trecut, stiti si voi, sase ani. Ziaristii si-au recapatat glasul, controversele despre 9/11 au consumat mult spatiu pe satelit, multe ore de emisie si au facut mult rating. Michael Moore a facut un film celebru, care dincolo de exagerare si de mise-en-scene merita vazut pentru informatiile pe care le contine. Eu nu stiu unde e adevarul, cine l-a impartit si cat a ajuns in presa si la mine in urma impartelii. Dar cand ma gandesc la turnurile alea care se prabuseau peste oameni si cu oameni in ele, pana in ziua de azi, nu prea imi vine sa mai spun nimic. Nu pot decat sa sper ca cineva o sa plateasca pentru asta- indiferent de cetatenia pe care o are.
Ma ridic, intru in camaruta cu singurul televizor disponibil pentru ziaristi. Il deschid. Vazandu-ma agitata, o parte dintre colegi au intrat si ei. Tocmai la timp pentru a prinde live pe CNN imaginea incredibila a celui de-al doilea avion care intra in turn, in timp ce primul fumega. Eram deja toti ziaristii in camaruta aia. Zece minute nu s-au mai auzit decat zgomotele succesive ale brichetelor de la care se aprindeau tigari una dupa cealalta. Oameni care traiau cu polemica in sange deodata nu mai aveau nimic de spus. Tacerea a fost sparta de un fel de vuiet comun, care nici nu stiu daca ne-a iesit din laringe sau din piept: primul turn se prabusea. S-au mai aprins niste tigari. Apoi, au inceput telefoanele din redactii.
Pe strada se auzeau deja sirene. Sefii din ziare incepusera redistribuirea pentru a acoperi evenimentul. Eu am vrut sa merg la ambasada SUA. Cladirea era inconjurata de masini de jandarmi, de oameni de la antitero si de la fiecare serviciu si departament de securitate pe care politicienii l-au inventat vreodata in Romania. Pe trotuarul de vizavi, cateva zeci de oameni. O femeie plangea cu hohote. Fiul ei era in New York si nu avea cum sa dea de el. A stat cu noi vreun sfert de ora, plangand continuu. Ei, nu o sa uit niciodata expresia doamnei aceleia in momentul in care cineva a anuntat-o ca a primit un e-mail de la baiatul ei. Inca o data, nici unul dintre ziaristii de acolo nu a mai avut nimic de spus. Nimeni nu i-a mai putut adresa o intrebare, desi femeia era acolo si probabil si-ar fi strigat fericirea pe cate camere de luat vederi am fi vrut noi.
De atunci au trecut, stiti si voi, sase ani. Ziaristii si-au recapatat glasul, controversele despre 9/11 au consumat mult spatiu pe satelit, multe ore de emisie si au facut mult rating. Michael Moore a facut un film celebru, care dincolo de exagerare si de mise-en-scene merita vazut pentru informatiile pe care le contine. Eu nu stiu unde e adevarul, cine l-a impartit si cat a ajuns in presa si la mine in urma impartelii. Dar cand ma gandesc la turnurile alea care se prabuseau peste oameni si cu oameni in ele, pana in ziua de azi, nu prea imi vine sa mai spun nimic. Nu pot decat sa sper ca cineva o sa plateasca pentru asta- indiferent de cetatenia pe care o are.
Wednesday 5 September 2007
Hrebenciuc- asa cum nu l-ati mai auzit niciodata
In Cotidianul de maine, Cristi Sutu scrie ceva incredibil. A, nu ma intelegeti gresit. Nu ideea cu alianta PNL-PSD este incredibila. Nici ezitarile lui Geoana. Catusi de putin. Adevarata supriza a articolului este citatul asta:
Hrebenciuc s-a declarat deranjat de faptul ca Adrian Nastase si-a asumat paternitatea ideii. „El stia de discutiile astea (parteneriat PNL-PSD - n.r.). Si stia ca nu pot sa spun. El a facut un lucru care nu se face. L-a dat pe blog. E incorect. Daca el continua sa spuna ca el a propus asta o sa-l fac nesimtit. E ideea mea de un an si ceva. Dar el asa s-a invatat…“
La prima vedere, ai zice ca Hrebenciuc si-a pierdut cumpatul. Daca ar fi vorba de oricine altcineva, mi s-ar fi parut o situatie fireasca. Oamenii se mai enerveaza, le mai ies porumbei pe gura... Dar Hrebenciuc nu si-a pierdut niciodata cumpatul pana acum. Cel putin public. Sa-l apuce isteria acum, pentru ca Nastase il plagiaza pe blog? Absolut ridicol! Si atunci de ce o fi fost Hrebenciuc atat de violent in exprimare? Vrea sa ne mai spuna ceva despre statutul lui Nastase in PSD si isi lasa tonul vocii sa vorbeasca de la sine? Voi ce credeti?
Hrebenciuc s-a declarat deranjat de faptul ca Adrian Nastase si-a asumat paternitatea ideii. „El stia de discutiile astea (parteneriat PNL-PSD - n.r.). Si stia ca nu pot sa spun. El a facut un lucru care nu se face. L-a dat pe blog. E incorect. Daca el continua sa spuna ca el a propus asta o sa-l fac nesimtit. E ideea mea de un an si ceva. Dar el asa s-a invatat…“
La prima vedere, ai zice ca Hrebenciuc si-a pierdut cumpatul. Daca ar fi vorba de oricine altcineva, mi s-ar fi parut o situatie fireasca. Oamenii se mai enerveaza, le mai ies porumbei pe gura... Dar Hrebenciuc nu si-a pierdut niciodata cumpatul pana acum. Cel putin public. Sa-l apuce isteria acum, pentru ca Nastase il plagiaza pe blog? Absolut ridicol! Si atunci de ce o fi fost Hrebenciuc atat de violent in exprimare? Vrea sa ne mai spuna ceva despre statutul lui Nastase in PSD si isi lasa tonul vocii sa vorbeasca de la sine? Voi ce credeti?
Surorilor, am invins!!!
Ca sa incep cu o formula inteligenta: Deci, DA! Sursa (una singura, da buna!) din apropierea faptelor imi confirma ce se auzea de mult, dar parea prea frumos sa fie adevarat: H&M ajunge in Romania. Intr-un mall care se va deschide peste doar cateva luni in Bucuresti. Pentru domni si oamenii zdraveni la cap care nu-mi inteleg entuziasmul: H&M este un lant international de tzoale, mumoase, destul de originale ca design, din materiale de calitate si ieftine ca braga in strainatate. Am o colectie intreaga de tricouri luate cu 7 euro, genti cu 16 euro, pulovere cu 10 euro, rochite cu 15 euro.
Asa nepretentios la pretul de retail cum este, H&M a scos colectii memorabile in colaborare cu nume precum Karl Lagerfeld sau Viktor&Rolf. La preturi de nivelul H&M- am fost cat pe aici sa-mi cumpar o rochita H&M + Viktor & Rolf din Helsinki. Era doar 60 de euro, dar nu aveau marimea mea. Mai trag o data la Bucuresti!
Acum, nu-mi ramane decat sa sper ca si in Romania preturile vor ramane la acelasi nivel, in ciuda antecedentelor nefericite: alte branduri oarecum similare au pus pe etichetele de la noi preturi insolent de mari in comparatie cu cele din Vest.
Tuesday 4 September 2007
Niste raspunsuri...
...la intrebarile pe care mi le tot adresati de cand am blogul, mai ales despre munca impreuna cu Mihai Tatulici, switch-ul de la ziar la tv si altele asemenea le veti gasi aici. Enjoy (sau nu)!
Monday 3 September 2007
Intrebare pentru cunoscatori
A aparut cumva editia romaneasca a Harper's Bazaar? Ca mi s-a parut ca am vazut azi pe biroul unei colege ceva in sensul asta. Era in fuga, si n-am apucat sa aprofundez. Iar la OMV-ul de unde imi iau eu reviste n-o aveau.
In aceeasi ordine de idei, stiti ceva concret de Vogue Romania?
In aceeasi ordine de idei, stiti ceva concret de Vogue Romania?
Subscribe to:
Posts (Atom)