10:42 Urla telefonul. Prima voce pe care o aud saptamana asta: o cunostinta din Realitatea Tv ma intreaba daca poate sa publice o poezie in EVZ. Ummm, ultima data cand ziarul asta a publicat literatura era despre o anumita gaina si anumitii pui vii. Si era SF. Din fericire, se intampla acum 15 ani.
12:48 Telefonul urla din nou.
(Background: saptamana trecuta, stimabila Monica ma anuntase ca unul dintre profesorii nostri de limba romana din liceu, domnul X, a murit. Nu ne fusese profesor la clasa, dar il stiam de om bun si profesor cumsecade, asa ca m-am intristat sincer, mai ales ca omul ma si rugase, in urma cu vreo luna, la minunata reuniune de 10 ani, sa-l ajut cu o informatie, ceea ce nu apucasem sa fac)
Sa revenim la 12:48. Telefon urlator. Dobre apasa pe butonul verde. Din difuzor se aude o voce calda si politicoasa: ”Buna ziua. Profesorul X la telefon”. Dobre inspira. Dobre expira. Dobre ingaima: ”Buna ziua. De unde ma sunati?” ”De acasa”, face vocea contrariata. ”Stiti, va rugasem sa ma ajutati cu informatia aceea. Nu v-am mai sunat, ca am fost destul de suparat. Stiti, mi-a murit fratele saptamana trecuta...”
Dobre se culege de pe jos si mai e in stare doar de un singur lucru: s-o sune pe stimabila Monica si s-o roage politicos: ”Data viitoare cand ma anunti ca a murit cineva, te rog verifica din trei surse, ca EKG-ul e scump zilele astea!”
Si acum, intrebarea de o mie de puncte: Xanax sau somnifere sa ma tina pana lunea viitoare?
