Monday, 21 December 2009

Ce-as fi fost daca n-ar fi existat...

...Decembrie 1989, asa cum a fost. Despre Revolutie/lovitura de stat nu prea vorbesc pentru ca nu ma simt indreptatita s-o fac. Aveam 9 ani cand s-a intamplat si nu mi-a ramas s-o receptez decat in ”vorbire indirecta”, din marturii, articole, reportaje sau filme. Cum mi-as putea permite sa am o parere despre niste evenimente in care au murit atatia oameni pe care nu-i stiu decat de pe crucile ramase in videoteci? Cred ca opiniile, verdictele despre Decembrie 1989 sunt drepturi extrem de exclusiviste, rezervate celor care au fost acolo sau macar le-au vazut la televizor cu ochi mult mai maturi decat ai mei.

Si asa, Decembrie 1989 este singurul moment din viata mea pe care nu-l cunosc, dar caruia stiu cat ii datorez. Este evenimentul care mi s-a intamplat fara ca macar sa stiu ca mi se intampla si care mi-a adus cel mai mare privilegiu pe care il poate avea un om: alegerea. Datorita acelor zile, am primit, fara sa fac absolut nimic, sansa de a-mi putea, apoi, decide viitorul. Si in primul rand de a-mi alege meseria. Pentru ca, daca Decembrie 1989 nu exista, un lucru stiu sigur: nu as mai fi fost niciodata ziarist. Tot sensul meseriei mele, toata incarcatura sociala si politica au venit dupa aceea. Pentru ca abia dupa aceea ziaristii au castigat, au primit si multi dintre ei din pacate au pierdut cel mai important element al meseriei, alfa si omega, lucrul fara care nu exista jurnalism: dreptul de a pune intrebari. Orice intrebari. Oricui. Fara asta, jurnalismul nu este decat un surogat, si probabil ca asta era inainte de Decembrie. Abia dupa aceea, cand orice intrebare a devenit permisa, a devenit o meserie. Pe care nu stiu cati o mai respecta, dar asta nu are nici o legatura cu intrebarile pe care jurnalistii le pun, ci mai degraba cu raspunsurile pe care tot ei le dau. Nu pentru ca ar fi gresite, nu pentru ca ar fi false, ci pentru ca din ce in ce mai multi oameni simt ca sunt dictate de altceva decat de constiinta. Dar despre asta vorbim mai pe larg altadata.

Sa revenim: stiu, asadar, ce NU as fi fost daca nu existau zilele de acum 20 de ani. Nu as fi fost jurnalist. Nici macar n-as fi incercat sa fiu. Ce as fi fost, insa, e un mister si pentru mine, cu toate ca am incercat de multe ori sa raspund la intrebarea asta. Problema mea e ca nu-mi pot da seama in ce masura eu, omul de acum, sunt un produs al ereditatii, al educatiei din familie, al educatiei din carti sau al experientelor empirice de viata.
Daca ma defineste ereditatea sau educatia din familie, probabil ca acum as fi fost o doamna cinstita, casatorita multumitor, fara datorii (eventual cu un CAR), cu un grup de prieteni din liceu si facultate si refugiata in muzica rock (ca tata) sau in Balzac si Dostoievski (ca mama). Habar n-am ce meserie as fi avut- parintii mei sunt amandoi talentati la stiintele exacte, in timp ce eu am fost cam tot timpul paralela cu matematica sau fizica. Ceea ce ma face sa ma gandesc ca probabil ereditatea nu conteaza prea mult in dimensiunea asta.

Daca, insa, sunt produsul cartilor sau o rezultanta a evenimentelor de viata, atunci chiar sunt in ceata. Cum sa-mi dau seama ce fel de om as fi ajuns daca nu am nici cea mai vaga idee ce modele culturale as fi avut? Din literatura, cel mai mult ma simt influentata de ideile despre libertate, demnitate si curaj ale lui Nicolae Steinhardt. Ce s-ar fi intamplat cu mine daca n-as fi avut cum sa citesc ”Jurnalul fericirii”? Probabil ca as fi trait o drama prin absenta. Dar ce s-ar fi intamplat cu mine daca, totusi, cumva, l-as fi citit? Probabil ca asta ar fi insemnat, in secunda in care as fi ”iesit” din carte si as fi revenit in lumea secerei si a ciocanului, o tragedie personala.
Din industria video, personajul meu favorit este la fel de complicat de integrat in lumea de ”dinainte”: e Benjamin Franklin Pierce (”Hawkeye”) din M*A*S*H. Ce legatura este intre comunism si umanitatea desenata de Hawkeye atat de fin pe terenul tragediei din Coreea? Probabil ca M*A*S*H n-ar fi fost niciodata difuzat de Televiziunea lui Ceausescu. Si chiar daca ar fi fost, ce-as mai fi putut eu intelege din el?

Sunt stari, personaje, opere care nu pot fi gustate decat in libertate. Cat despre mine, oricat m-as straduit, pur si simplu nu ma pot imagina in nici un fel la sfarsitul unui 2009 petrecut, la fel ca si ceilalti 28 de ani de viata ai mei, intr-o Romanie comunista. Mi-ar placea sa pot crede despre mine ca as fi avut avut puterea sa-mi protejez mintea si sufletul de otravurile acelor vremuri- compromisul, complicitatea, lasitatea, pragmatismul de mic nomenclaturist. Trebuie, insa, sa recunosc, ca nu mi-am castigat in nici un fel dreptul de a avea o parere atat de buna despre mine, pentru ca nu a fost niciodata nevoie sa-mi testez rezistenta la mizeriile de felul acela. Si absenta acestor teste din viata mea le-o datorez tot acelora care au dat atunci cu sistemul de acelasi pamant in care atatia dintre ei au intrat. Fata de ei, nu ma pot simti decat datoare. O datorie pe care nu o sa am cum s-o platesc vreodata.

Later Edit. Am citit din nou textul asta si simt ca ii lipseste ceva. Asta:

15 comments:

Silvy said...

Mi-ai amintit de serialul meu preferat. Era singurul motiv pentru care ma lasa mama sa dorm mai tarziu. Acum - traiasca Internetul - mi`am luat toata colectia si o pastrez cu mare drag.

Cat despre subiectul comunism, mi-e la fel de teama sa comentez. Ma depaseste, este mult prea mare ca sa pot eu afirma ca `inteleg`. Mi s-a povestit, am urmarit, am citit.. m-am ingrozit. Suntem toti datori, problema ramane ce facem cu acest sentiment. Il mai mentinem viu, continuam lupta catre o lume civilizata, asa cum si-au dorit atatia pentru noi, s-au il lasam la o parte si fiecare se duce pe drumul lui neuitandu-se ce ramane in urma?

jocker12 said...

probabil ca.... minata de dorintza de a pune intrebari ORICUI, te-ai fi ales cu un post de profesoara pe undeva.... prin tzara....
un sotz cuminte shi muncitori, multe cartzi.... shi un orizont inchis... fara sperantza...

Silvy said...

Ingaduie-mi,te rog, sa corectez acel "s-au". Neatentia costa. :)

ana-maria chivu said...

In sfarsit o postare, de cand o astept!:)Cat despre subiectul comunism, imi este greu sa vorbesc pentru ca nu existam pe vremea aceea, m-am nascut doi ani mai tarziu.Ce am citit, ce am vazut la televizor, ce mi s-a povestit despre acest subiect, toate mi au lasat un gust amar!

Mihaela01 said...

In fiecare an din cei 20 care au trecut, retraiesc in aceasta perioada, foarte intens ceea ce s-a intamplat atunci...

Cel mai mult mi-a placut in postarea ta faptul ca speri sa "fi avut avut puterea sa-ti protejezi mintea si sufletul de otravurile acelor vremuri- compromisul, complicitatea, lasitatea, pragmatismul de mic nomenclaturist".
Chiar e esential. :)

Radu Cunnect said...

Va fi mereu un decembrie in viata romanului, mult mai speciala decat a intregii lumi, insa crima si ura ne bantuie si acum si de acum incolo, de ce Oana? De ce sa ma ascund !? Si de cine?
Asa ne ascundeam inainte de 1989. Monstrul asta care are si chip de om, se numeste comunism. Trebuie si este obligatoriu sa aflam adevarul despre decembrie 1989 !Copiii de azi de sunt tineri, se intreaba ca tine ,...si tot ei zic ca nu comentez ! De ce sa nu comentam. Sa comentam sa vorbim, asta au dorit cei ce ereau in strada atunci, de aceea au murit, comunismul asta interzicea sa vorbim. Comunismul interzicand multe dar azi noi nu dam importanta ca le facem, le traim, insa cu varsare de sange.
Iti urez sarbatori fericite, un an bun si cu mai multa atentie la ce faci, cu cine te aliezi, pe cine judeci si iubeste...iubeste viata, fara ura care ti-o inoculeaza diversi . La multi ani 2010 !!!!

Sfantu Simon said...

M-am tot straduit sa evit subiectul, zilele astea cand toate canalele Tv fac rememorarea evenimentelor m-am trezit de fiecare data zappand pe alt post doar pentru a evita revizionare si reauzirea povestii Revolutiei din `89 (ca demers jurnalistic nu pot decat sa aplaud si sa apreciez readucerea in vizualul si constientul public a acelor tragice evenimente, poate asa vom invata ceva din ele, daca nu noi macar generatiile ce vin din urma), am evitat de fiecare data povestea pentru ca o stiu mult prea bine si aproape pe de rost (dupa 19 ani de tot revizionat), insa un motiv mult mai clar, mai definitiv si de o mie de ori mai dureros pentru evitarea imaginilor de atunci a fost faptul ca sunt pur si simplu dezamagit si indurerat de felul in care lucrurile arata dupa “20 de ani de la Revolutie”.

O singura intrebare a reusit totusi sa-mi aduca la viata subconstientul, care sincer se simte vinovat fata de cei care si-au pierdut viata in acele zile si fata de cei care au ramas in urma (vaduve, orfani, copii care au trebuit sa creasca fara unul din parinti, sau parinti care si-au pierdut copii) pentru ca vad clar, dupa 20 de ani, ca toti au murit degeaba si e dureros sa gandesti asa.
La intrebarea: Ce inseamna pentru tine 21 Decembrie 1989? Eu unul nu am putut sa raspund decat astfel: 21 decembrie 1989, inseamna trecerea de la un regim comunist totalitarist, la un regim comunist “populist”, s-a trecut de la subjugarea maselor prin forta la controlarea lor prin indobitocire si propaganda indesata pe gat. Asteptari de la urmatorii 20 de ani: peste 20 de ani sa nu-l mai vad pe Basescu “INCA” presedinte (exista un real pericol, sa nu mi se indeplineasca)

constantin said...

Pentru tema profesia de ziarist: http://en.wikipedia.org/wiki/Art_Buchwald

Totodata cauta in arhiva revistei "Lumea" din anii '80. Acolo vei gasi destule exemple de ceea ce inseamna jurnalist de interviuri: in revista periodic erau traduse articole ale lui Art Buchwald.
Pentru mine ramane cel mai bun ziarist pe care l-am citit. Scurt, concis, la obiect.

poesis said...

Ce-as fi fost daca...in fiecare an imi pun aceasta intrebare...pentru ca sunt un decretel si aveam 22 de ani in 1989...As fi fost ce sunt. Un avocat. Sau poate judecator daca as fi terminat facultatea cu nota mare. In privinta profesiei zarurile erau deja aruncate. In privinta vietii personale...La 22 de ani eram inca virgina. Nu pentru ca n-as fi fost frumoasa. Nu duceam lipsa de admiratori :) Ai mei mi-au picurat cu rabdare Frica - ai grija! daca ramai insarcinata, viata ta se va sfarsi!..Au reusit atat de bine ca am 42 de ani si n-am copii. Frica aia a intrat undeva in ovarele mele...In privinta vietii spirituale...Ei, aici aveam multe, dupa cum am si acum...caz tipic! compensez intr-o parte ce nu am in cealalta. Si pe vremea aia citeam mult, mergeam categoric mai des la concerte, la spectacole sau filme. Acum munca mea a devenit si devine din ce in ce mai mult scuza si pretextul de a ma sustrage de la o viata sociala. Nu pot, n-am timp, am de lucru! Cred ca viata mea ar fi fost in linii mari aceeasi. Revolutia a trecut peste mine fara prea mari schimbari. Am putut citi mai mult. Am vazut toate filmele importante. Nu am iesit nici acum din tara. M-am casatorit cu Fat Frumos asa cum as fi facut si daca n-ar fi fost Revolutie. La fel as fi strabatut cu masina toate coclaurile din tara minunandu-ma cat de frumoasa esti tu, Romanie!...Nu stiu daca trebuie sa ne multumesti noua, Oana...Noi am iesit atunci in strada fara sa stim prea multe. Eram tineri si naivi. Realitatea este ca, iesind atunci in strada, nu am facut decat sa legitimam o lovitura de stat. Oricum, atunci am descoperit ca da, moartea are intradevar un miros dulceag. Pe care acum, cand il cunosc, stiu sa-l evit.
Ce-ar fi fost daca n-ar fi fost Revolutie? Schimbarea ar fi avut loc oricum. Poate mai putin traumatizant pentru noi...dar drumul ar fi fost acelasi. Avem conducatorii pe care-i meritam. Si nu ne ramane decat sa speram ca intr-o zi se va atinge din nou masa critica spre a ne trezi, precum frumos o arata experimentul celei a 100 a maimute! :)

Marius said...

... probabil o persoana mai putin artagoasa, putin mai echilibrata, mai rationala si nu emotionala si, nu in ultimul rind, mai obiectiva ... totul vazut din afara sistemului ! :)

Mihai Ene said...

Foarte interesante, atat scrierea cat si filmuletul. Am publicat si eu la mine pe blog ceva minimal pentru ca numai daca esti lipsit de bun simt nu te poti gandi la ce a fost acum 20 de ani si cu atat mai mult trebuie sa profitam de libertatea de exprimare ce ne-a fost ingradita atatia ani.

P.S.: Pertinent si comentariul de pe blog-ul domnului Ciutacu referitor la actiunea lui Mircea Badea. Adevaratii papagali sunt vis-a-vis !!!

Polar Bear said...

In decembrie '89 aveam 18 ani si eram in ultimul an de liceu. Au trecut 20 de ani si ma gandesc uneori la ce a fost inainte de.

Multe ore mi-am facut temele la lumina unei lampi cu gaz. Eram pasionat de matematica si eram in topul unui liceu de elita. Copii pasionati de matematica.. Nu pot uita, oameni buni, acea lampa cu gaz.

Lipsa hranei, tristetea de a o vedea pe sora mea ca nu poate bea in fiecare zi o cana cu lapte sau sa manance un ou sau o bucata de pui. Chestiile astea au lasat urme adanci in constiinta noastra.

Ca si adolescent, mai ales, am inceput sa vad ticalosia sistemului. Erau multi care faceau rau pentru foloase imediate (acces la cantina partidului, functii in partid foarte gras platite etc.). Etc...

Matematica era universul meu, alaturi de foarte multe ore de lectura la biblioteca: Eliade, Sergiu Al George etc.

Sunt recunascator acelor oameni care au murit in decembrie '89. Prea putin ma intereseaza complicatele scenarii care s-au vehiculat. Un lucru e cert: multi oameni, ca si voi toti, cu familie, iubite, parinti, frati etc., cu aspiratii, cu visuri, au murit. Impuscati de alti romani!

Politicienii, care mor de grija cetatii, au pe buze si in inima minciuna. Trist e ca romanii, multe miloane, ii cred.

Adevarul e ca suntem inapoiati. Nu avem un popor, ci populatii care misuna bezmetic prin chestia numita cetate. Dar este doar o psedo-cetate.

In 2009 investitiile au fost o gluma proasta. Iar ei mint si ne cred retardati. Chiar daca s-ar investi 15-20 de milarde de Euro/ an in autostrazi, scoli noi, spitale noi etc., o infrastructura europeana, ar fi necesari multi ani pana cand tara asta sa fie la un nivel decent.

Cine analizeaza cu luciditate, nu poate fi prea fericit.

Nu ne ramane decat sa ne traim viata, sa iubim, sa fim.

Va doresc tuturor sa fiti frumosi si buni si sa roditi. Doamne ajuta!

Anonymous said...

buna seara!

in decembrie 1989 aveam 21 de ani, lucram intr-o mare uzina bucuresteana unde eram pedepsitul pentru ca fratele meu mai mare cu 15 ani plecase in SUA. asta dupa ce facuse 10 luni de puscarie la frontieristi, pentru ca iesise in fata lui ceausescu cu cele 72 de memorii scrise la securitate ca sa ii dea drumul.5 ani a durat acest calvar.a plecat in 1986 exact cand eu am terminat liceul.

imi aduc aminte de sfatul unui batran profesor care ma medita- mi-a spus , pustiule, tu nu o sa faci facultate pe veci cu ce dosar ai in spate. angajaza-te si cauta un loc caldut de munca......

in noaptea de 21-22 dec 1989 am pierdut la inter 2 amici impuscati in cap si in spate. din 5 cati eram am ramas noi 3. 2 sunt in australia si nu vor sa auda de romania. eu sunt inca aici.

sunt multe de povestit.despre anii 80, despre foamete, despre gri, despre avorturile facute cu apa si sapun, despre doctorii care isi riscau viatza, despre ghearele si capatanile de pui ajunse delicatese, despre turnatori, despre militieni, despre BOBisti, despre reeducari, despre fals, despre multe....

am revazut zilele trecute cum i-au impuscat pe aia 2. si am mai citit despre faptul ca valentin ceausescu declara ca el i-a spus tatalui lui in 1989 ca trebuia sa schimbe ceva in tara ca romanii mor de foame. NO COMMENT!

am trecut prin mineriadele tovarasului/ domnului iliescu. dar si prin alegerile castigate de conventia democrata. apoi basescu. din nou basescu.sunt toate la fel.nimic nou sub soare.

ma uitam la documentarele despre lovitura de stat si imi spuneam ca postelnicu- cat de dobitoc am putut sa fiu.

dupa 6 dec 2009, la 41 de ani, impreuna cu sotia si fiul meu imi depun actele de emiograre in ianuarie. in noua zeelanda, sau oriunde nu exista picior de roman. cat mai departe.unde sa nu intalnesc aceasta specie. vand tot , pana si numele o sa mi-l vand daca il ia cineva , fie si pe 1 eur si plec.
ROMANIA? patria? tara? drapel? patriotism? fuck them all. cea mai proasta gluma care exista in aceasta lume poarta numele de romania. sau romanica cum i se spune mai nou.. dupa 20 de ani, EU m-am saturat. ramaneti aici care vreti si faceti ce va taie capul sau ce va indruma politicienii nostri vestiti.
va doresc din toata inima NUMAI SUCCESURI!

al DVS
cu respect imens,
harley davidson.

Mihnea said...

M-a intrebat sora-mea (25 de ani):
"bai, tu ai fi iesit in strada in '89 daca ai fi avut atunci 26 de ani? ".
Nu am raspuns. Nu am avut raspuns si nu am nici acum insa pot si vreau sa spun "multumesc" celor care au iesit atunci. Restul sa ramana ptr talk showuri.

http://www.youtube.com/watch?v=k5JkHBC5lDs

vlad serbanescu said...

Misto post!
De multe ori mi-am pus problema ce s-ar fi ales de mine daca ar fi trebuit sa traiesc in conditiile de atunci(ingradirea totala drepturilor si libertatilor individuale, si indobitocirea in masa cu tovarashu si tovarasha pe culmile cele mai inalte %^$&#).
Cel mai probabil as fi 'cotit-o' destul de repede la canal sau prin vre-un beci de-al militiei pentru 'cartire importiva sistemului' sau mai stiu eu ce dracovenie de-asta.
Acei oameni cazuti in '89 au platit cu viata pretul libertatii de care azi ne bucuram cu totii. Culmea e ca dintre 'revolutionarii cu acte' mai bine de jumatate nici n-au mirosit hot spot-urile, si ironic sau nu, suntem condusi cam de-aceiasi oameni care umblau cu 'sa traiti si sa-nfloriti' la tovarasu. Subiect vast, nu mai divaghez, dar transmit gandurile mele cele mai alese 'adoratorilor' care se strang in fiecare an cu coliva-ntr-o mana si garoafele-n cealalta la mormintele ceausiste sa ii deplanga pe marii conducatori. Dansilor le doresc aceleasi garoafe si colive.