Gaza in My Pictures

Cu riscul sa transform blogul in photo-blog, in postul asta nu voi face nici un comentariu. In primul rand, pentru ca nu am dreptul sa judec o lume la care am avut acces direct pentru doar cateva zile. In al doilea rand, pentru ca uneori realitatea nu are nevoie de descrieri, ci doar sa fie vazuta. Ma simt privilegiata ca o pot arata, atat cat am putut si eu sa o descopar.

Doua ore de liniste

Pentru ca tot a trebuit sa execut un drum pana la Ierusalim ca sa-mi innoiesc acreditarea, m-am rupt vreo doua ore de nebunia din Sudul Israelului si am mers in Orasul Vechi. Mi s-a parut cea mai ciudata combinatie de spiritualitate si comert, toleranta si tensiune din cate am vazut pana acum. Cam asta am apucat sa fotografiez:

Sfantul Mormant


Gradina Ghetsemani


Zidul Plangerii


Fara titlu

Trebuia s-o patesc si pe asta!

Alarma azi dimineata la hotelul din Ashkelon. Blonda presta research si telefoane in camera. In treningu' nou si sosete. ROZ. Din fericire, numai sosetele (treningu' e negru, daca are vreo relevanta). Urla sirena, se ia blonda asa cum e si se cara in "secure room" (o incapere blindata). In camera respectiva, un fel de conferinta fitoasa, cu videoproiectoare si excel-uri. Care conferinta bineinteles ca s-a curmat instantaneu. Dau sa ma retrag, oamenii insista: nu, stati aici, va rugam. Stau alea 30 de secunde cat dureaza pana pica Qassamu'. Timp in care, dupa cum e si normal, toata adunarea a lasat balta excelurile. Sosetele mele ROZ erau mult mai interesante. Motiv pentru care acum voi cotrobai prin bagaje sa gasesc sosete sobre. Onoarea mi se cere reperata.

O sa fie pace, o sa fie maine...

2008 a fost anul in care am trait cam o viata pe luna. Ma despart de el la cativa km de Fasia Gaza, unde anii se numara altfel decat la noi, iar oamenii iau viata de la capat in fiecare zi cu gandul ca pana seara ar putea sa ajunga la capatul celalalt. In seara asta, cateva sute de romani vor trai revelionul in buncare, pentru ca nu pot iesi din Fasie. Poate nici nu stiu cum sa ceara oficial asta, poate nici nu vor toti sa plece- nu am de unde sa stiu, pentru ca toate drumurile catre Gaza sunt inca blocate. De partea cealalta a tancurilor, in Israel, nu voi vedea in seara asta nici un foc de artificii, dar sper ca nici vreo racheta Qassam- azi au cazut cam 60, dintre care 7 in Ashkelon, orasul din care ma voi desparti de 2008.
Voua, cititorilor acestui blog, va doresc tot binele din lume si va multumesc pentru fiecare vizita pe care mi-ati facut-o in "casuta" mea virtuala. La multi ani!

Banc cu aplicatiune practica

Ce se intampla cand ajunge o blonda la Academia de Politie din Kabul?
Asta:

Laziness pays off :)

N-am mai scris nimic de un car de vreme si in loc sa mi se duca bloguletul de rapa ma trezesc ca am ajuns in top. Mai exact, pe locul 11 in "Top 50 bloguri feminine" intocmit de Hotcity. Ce sa zic, multumesc frumos. Parca acu incepe sa capete sens si expresia "cine nu munceste nu greseste". :)
Glumesc, o sa incerc sa scriu mai des.

Departe

Cum am facut, cum am dres, am reusit sa scap aproape total de campania asta. Aproape jumatate din chiraielile electorale s-a desfasurat in timp ce eu eram departe, intr-o tara cu mai multe povesti decat pot fi spuse intr-o viata de ziarist, dar din care voi incerca si eu sa astern cateva pe hartia de ziar- undeva, dupa 15 decembrie.
M-am intors, insa, in Romania asta care pare ca nu stie decat mersul in cerc vicios. Si de cateva zile ma tot intreb cand o sa ma mai suprinda ceva in politica noastra. Mie mi se pare ca totul a devenit un scenariu anti- naratiune, cu multe intrigi si fara nici un punct culminant, cu un ritm plat si fara ruperi, cu multe personaje dar cu putine personalitati. Pe de alta parte, ma intreb daca nu sunt eu cumva prea lovita de blazare sau de tentatia continua a evadarii. Poate ma mananca pe mine prea mult talpile ca sa mai am rabdarea si cumintenia sa privesc si sa inteleg ce ma inconjoara. Asa ca va intreb pe voi: cand v-a surprins ultima data ceva in Romania?

Melodie de cu seara pentru dimineata

Best post EVER!

Daca ar exista titlul de Yahve (Dumnezeu, Allah, Zeus sau ce divinitate vreti voi, ca e o lume libera ) al posturilor din blogosfera, Moshe&Mordechai tocmai se pot socoti Creatori. Pentru asta. Si mai ales pentru faza cu Hrebenciuc, din cauza careia rad de 5 minute in hohote, timp in care colegii se uita patrat la mine (nothing new here, by the way).

Buna ziua mi-ai dat, belea ti-ai capatat!

In urma cu vreo opt ani, Florin Negrutiu a fost primul ziarist care mi-a deschis usa unei redactii. Se intampla la Curentul, unde eu ma infiintasem din pamant, din iarba verde, stiind una si buna: ca vreau sa vad daca sunt in stare sa fiu ziarist. Am batut la usa, am cerut sa vorbesc cu cineva de la "Politica interna" si a aparut Negrutiu- bland, pasnic, ardelean. M-a intrebat despre scopul vizitei si m-a condus in sectie, unde sef de pagina in ziua aia era Marian Sultanoiu: si mai bland, si mai pasnic, absolut deloc ardelean. L-am rugat sa ma lase sa incerc sa scriu. M-a lasat, fara ca nici unul dintre noi sa stie ca aveam sa ma mai despart de Curentul abia peste patru ani- ei au facut-o ceva mai devreme.
Astazi, Florin Negrutiu este dezamagit si aproape ca striga asta in editorialul din Gandul. Ii dau dreptate, dar dincolo de toata amaraciunea din vorbele lui, ma bucur ca inca mai e ziarist. Si ca lucrurile astea sunt spuse.

Good News/Bad News

Iata o veste care va bucura si va intrista exact categoriile de oameni pe care orice ziarist trebuie sa-i bucure, respectiv sa-i intristeze. Serialul "Cupola", un excelent foileton de investigatii despre influenta ascunsa a "epoletilor" in capitalismul romanesc, realizat de colegul Mihai Munteanu in EVZ, va fi reluat, in principiu, in toamna asta. Nu exista, inca, o data certa pentru aparitia urmatorului episod (termenul initial stabilit de 15 septembrie nu mai este valabil), dar promit ca va tin la curent. Pentru ca sunt sigura ca voi, cititorii va veti bucura atunci cand serialul va fi reluat, iar zambetele de complezenta ale "epoletilor" nu le vor putea masca intristarea. Ceea ce pana la urma reprezinta efectul corect, nu?

Inspiratie/expiratie

"Tragi aer in piept, numeri pana la 5 si respiri adanc". Asa-i zicea Draga Olteanu- Matei lui Octavian Cotescu in "Buletin de Bucuresti", in toiul rafuielilor dintre personajele celor doi. Eu, joia trecuta, am facut putin altfel: am tras aer in piept, am numarat pana la 4 prietene si le-am "sechestrat" la mare pentru cateva zile. Iar acolo, dupa ceva vreme, am putut sa respir adanc.
Foto: Camelia Stefan.

Cealalta Georgia...

...cea care nu apare in stiri

Granita dintre Georgia si Turcia


Restaurantul in care se vinde numai paine coapta intr-o vatra putin mai tanara decat columna lui Traian


Catedrala Sfanta Treime din Tbilisi. Nu, la gatul blondei nu e o kuffiah, ci doar o esarfa pusa din cauza de arsuri solare spre gradul 2.


Concurentii Rompetrol (care, apropo, are 29 de statii in Georgia)


Tbilisi by night


Turnul televiziunii nationale (a.k.a. mini- Ostankina)


No comment. E mult prea simpatica imaginea. :)

These are a few of my favourite things

M-am obisnuit cumva sa spun mai ales ce nu imi place, sa insist pe ce ma revolta si ma supara. Exista, totusi, zile ca asta, cand muzica pe care o ascult din copilarie si lumina calda filtrata de perdele trimit carcoteala fix pe apa Sambetei. Iar atunci nu ma pot gandi decat la ce imi place mie mult de tot pe lumea asta. Va fac si voua o lista sumara:
1. Muzica. Aproape oricand, oricum. Rock vechi, punk vechi, balade, ruseasca, sarbeasca, chiar si romante romanesti vechi, Concertul pentru vioara al lui Paganini, valsurile lui Strauss. Sunt absolut dependenta de muzica si de de i-pod, sunt in stare sa plec de acasa fara portofel, dar fara i-pod niciodata. Cand sunt in avion, abia astept sa ajunga la altitudinea de croaziera pentru a putea sa ascult muzica la 10.000 m inaltime.
2. Tacerile confortabile. Sunt extrem de putini oameni impreuna cu care pot, pur si simplu, sa tac impreuna si sa ne gandim fiecare la ale noastre fara a ne simti instrainati sau plictisiti.
3. Senzatia aproape fizica de mancarime in talpi cand apare un subiect care ma cheama. Senzatia de libertate absoluta si de inceput pe care o am cand ajung acolo.
4. Sa rog soferul de taxi sau de la serviciu sa mearga mai incet, cat se poate de incet atunci cand am terminat subiectul. Bucuria intoarcerii- neaparat insotita de muzica.
5. O baie in mare dupa 60 de ore de calatorie continua cu masina- una dintre cele mai misto experiente recente.
6. Moda anilor '40-'50. "New look"-ul lui Dior, smokingul de dama al lui YSL. Hepburn (amandoua- si Audrey si Katherine). Garbo. Deneuve. Grace Kelly.
7. Oamenii care sunt dispusi sa plateasca orice pret pentru libertate si fericire si care continua sa vrea sa plateasca si cand toate semnele arata ca nu au nici o sansa de a le obtine. Exemplu: Nicolae Steinhardt.
8. Agatha Christie si Hercule Poirot. Am aproape toate cartile doamnei Christie si strang si ecranizarile de pe unde le pot gasi. Ce pot sa spun, I'm a fan of "the little man with the egg-shaped head", care mizeaza totul pe "the little grey cells".

OK, inapoi la carcotit acum! :)

Pentru ca Romania inseamna si altceva decat "imbecili"

Asta e primul meu articol pe care mi-a venit mai greu sa-l recitesc decat sa-l scriu. E povestea unor oameni de care nu mai are nimeni timp si chef, pentru ca suntem prea ocupati sa rezolvam saradele lui Basescu si contra-saradele lui Tariceanu.